începe să facii ceea ce iubești!

Cine ești și ce îți dorești?

Te poți evita pe tine însuți?

Da, mulți dintre noi facem asta atât de natural. De ani de zile. Ascultăm vocile din afara noastră, vedem stilul de viață al celor din jur și ajungem să ne dorim lucruri precum vacanța colegului de serviciu, mașina prietenului, hobby-urile vecinului. Câte dintre acestea, însă, sunt dorințe autentice, personale, ca rezultat al unei analize de Sine?

 

Am ajuns să ne dorim dorințele altora?

Este o diferență între dorințele nefiltrate și cele autentice. Dorințele nefiltrate nu aduc bucurie în momentul în care ni le îndeplinim pentru că nu reprezintă decât preluări. Cel mult, le percepem ca pe niște obiective bifate. Dar mai mult de atât nu provoacă, nu ne mișcă.

 

Dorințele autentice, pe de altă parte, sunt rezultatul unei întoarceri către Sine. Reprezintă expresia Sinelui. Un Sine unic, ce poate fi fericit fără vacanțe extravagante sau un job full-time. Sau tocmai, chiar aceste lucruri îl pot bucura, nu este nimic greșit în asta. Greșeala constă în convingerea că ceea ce are și trăiește aproapele ne trebuie și nouă. Sau că există o rețetă generală, infailibilă, pentru a simți fericirea.

 

Întrebări precum: cum mă simt? ce mă bucură pe mine? ce m-ar face să plâng de fericire? ce fel de persoană doresc să-mi fie alături? ce contează pentru mine? ș.a. sunt esențiale pentru a scoate la iveală Sinele. Un Sine înăbușit de modelul de viață al altora. Un Sine timid și temător sub zgomotul celorlalți devine puternic atunci când reușește să-și facă propria voce auzită.

 

Să ridicăm volumul vocii interioare! Vestea bună este că putem începe oricând. Rezultatul: o relație deschisă cu propriul Sine, care va duce la dezvoltarea de relații sănătoase cu cei din jur. Încet, încet, ascultând vocea interioară, vom realiza că suntem responsabili de propriile alegeri și vom înceta să mai căutăm răspunsuri universale la întrebări individuale.