strong me

Cine sunt eu? Imaginea de sine (III)

Cum putem afla dacă imaginea noastră de sine e distorsionată? Și dacă este, cum o putem corecta?

Așa cum am văzut în precedentele articole, sursele de distorsiune sunt mecanisme subtile ce acționează inconștient; fluxul experienței impune o continuă schimbare, în timp ce atașamentul față de convingerile noastre duce la inerție. Astfel că, mai curând, întrebarea care se pune nu este dacă imaginea de sine e distorsionată, ci în ce măsură aceasta este distorsionată.

Un semn neechivoc al imaginii de sine distorsionate este anxietatea. O imagine de sine nerealistă tinde să se apere în fața situațiilor care ar putea-o demasca, și atunci simțim anxietate, spre exemplu, la gândul că urmează să cunoaștem oameni noi, să plecăm într-un loc nou, să vorbim în fața unui public pe care nu îl cunoaștem etc. Anxietatea poate fi atât de puternică uneori, încât ne face să evităm situația respectivă și atunci imaginea de sine este ”salvată”, a fost înlăturat pericolul de a fi demascată și ne relaxăm.

Astfel, cu cât ne simțim mai anxioși în fața unor situații noi și cu cât mai puternică este dorința de a le evita, cu atât imaginea de sine este mai îndepărtată de realitate.

Corectarea imaginii de sine este un proces ce presupune un exercițiu constant al sincerității față de sine. Unele etape ale acestui proces sunt dificile, nimănui nu îi place să își vadă slăbiciunile, vulnerabilitățile, defectele. Însă și aceste aspecte fac parte din noi, ne fac să fim umani și, de multe ori, ascund resurse nebănuite.

Corectarea imaginii de sine se corelează cu o deschidere din ce în ce mai mare asupra experiențelor vieții și cu instalarea unei stări de bine, de liniște interioară. Descoperim că frica de singurătate s-a disipat; în continuare ne dorim să petrecem timp cu ceilalți, dar nu mai căutăm cu orice preț compania lor, ceea ce duce, în final, la relații mult mai profunde și de calitate. Descoperim că frica de eșec s-a redus considerabil, fapt ce deschide drumul îmbrățișării unor experiențe îndrăznețe, care înainte nu ne erau accesibile.