you_are_not_what_you_think_you_are_by_borda-d64qz4o

Cine sunt eu? Imaginea de sine (I)

 

Photo credit: Adrian Borda ”You are not what you think you are”

Un capitol al psihologiei se ocupă cu studierea identității: cine sunt eu?

 

Fără a intra în considerații de ordin filosofic, te invit să reflectăm împreună la câteva aspecte ale imaginii de sine, o componentă a  conceptului de identitate.

 

Ca exercițiu, poți scrie acum 10 afirmații care încep cu Eu sunt…, fără a te referi la aspecte fizice. Vei vedea că rezultă un set de propoziții cărora le conferi o înaltă valoare. Ele nu sunt simple opinii, ci adevărate convingeri despre tine. 

 

Te-ai întrebat vreodată cum s-au format ele?

 

Un rol important în construirea imaginii de sine îl au interacțiunile cu ceilalți și memoria autobiografică.

 

În interacțiunile cu ceilalți aflăm cine suntem prin intermediul feed-back-urilor pe care le primim de la ei. Ceilalți funcționează ca niște oglinzi care ne reflectă diferite aspecte ale personalității. Dacă primim constant răspunsuri pozitive de la cei din jur, ajungem să avem o imagine de sine pozitivă și invers. Memoria autobiografică se referă la povestea vieții noastre: ce mi s-a întâmplat până acum semnificativ în viață, ce experiențe am avut, cum m-am descurcat în diferite situații etc.

 

Fără să ne dăm seama, în acest proces de construire a imaginii de sine pot apărea distorsiuni. În primul rând, ceilalți nu sunt niște oglinzi fidele. Asta înseamnă că nu ne reflectă înapoi cu acuratețe o imagine adecvată a noastră. Spre exemplu, părinții/prietenii prea îngăduitori tind să ne ascundă sau minimizeze defectele și să ne exagereze (sau să inventeze) calitățile, unii colegi pot fi invidioși și atunci ne critică toate realizările etc. O altă distorsiune ce poate apărea este dată de o calitate intrinsecă a memoriei umane, selectivitatea. Noi nu reținem ca un aparat fotografic o situație așa cum este ea, ci estompăm unele aspecte (sau chiar le ștergem) și exagerăm altele. Selectivitatea se aplică atât la episoadele în sine (nu reținem toate aspectele unei situații), cât și la înșiruirea lor (ne amintim unele, dar uităm complet altele).

 

Având în vedere aceste surse de distorsiune, cât de acurată mai este imaginea noastră de sine? Mai are rost să ne încrâncenăm în disputele cu ceilați susținând cu tărie că ”Eu niciodată….!!” sau ”Eu întotdeauna…!!”?

Continuare…